The Fortress of Neamt (Cetatea Neamtului)

Târgu Neamț
    Târgu Neamț
    Moldova Castles and Fortresses



The Fortress of Neamt|

The Fortress of Neamtz


The fortress of Neamtz, one of the most representative historical monuments in Romania, was built probably during Petru I Musat ruling (1375-1391), in the same time as the fortress from Suceava, in the period of the consolidation of the Moldavian feudal state. The fortress of Neamtz was initialy composed by the central fort which was closing a court guarded by four towers. The first document related to the fortress is dated February 3, 1395, when Sigismund of Luxemburg, the hungarian king, was defeated by the army of Petru I Musat not far from the “castrum Nempch”. Not irrelevant is that “The Neamtz from mountains” is mentioned in the Russian Chronicle dated between 1387-1391, that describes the cities to the east of the Carpathians, which could refer both to the city and the citadel.
In its initial form, composed only by the central fort which closed a precinct bordered by 4 towers at the corners, the fortress fulfilled well its duties until the middle of the 14th century, when the fire arms were more used. Lack of reliable information on the origins of Neamtz Fortress had resulted in several hypotheses whose reliability was often questioned. A number of historians and philologists, consider that – according to the papal bull of 1232 – the Teutonic Knights of Bârsa had built between 1211-1225 on the eastern slope of the Carpathians a castrum muntissimum which was later identified as the citadel. The Germanic (Teutonic or Saxon) hypothesis was acquired by many of Romanian historians, from the name of the fortress (in Romanian, Neamţ means German).
The commandant of the fortress (pârcãlab) had larger military and administrative attributions. Under his power there were the village, which formed the neighbouring area of the fortress (ocoale), named by the documents “right of the king”. Certainely, the habitants of these villages had some obligations concerning the maintenance of the garnizone and the supply of guard contingents (the so-called “hunters”) beside their obligations to pledge “the work at the fortress”.
The fortress had its years of glory during the ruling of Stephen the Great (1457-1504), the great military organizer and leader of exception, who perfectly understood the role of the fortifications in the growth of the defense capacity of the country. He fortified all the fortresses and built new ones, so the whole Moldavia was bordered by a strong defensive system of fortresses (Suceava, Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Alba, Chilia). So the fortress of Neamtz was rebuildt, its look changing almost completely. The works done, according all probabilities between the spring of 1475 and the summer of 1476, contributed to the rising of the old walls with 6-7 metres and the construction of the exterior court with four rounded defence bastions 30 metres high, and making the new access road into the citadel through the arched bridge, finished by a drawbridge, and supported on 11 stone pillars with prismatic form. The exterior fortification system included also ditches and palisades.
The impressive medieval fortress built on a rocky triangular spur, at an altitude of 480 meters, and dominating due to its strategic position the river Neamț from 80 meters (the Timuș rock from the Culmea Pleșului), has a rectangle shape with unequal sides, adapted to the configuration of the terrain. The northern and southern sides are 38.5 and 37.5 m long, the eastern side have a length of 47 m and the western side is 40 m long. Specific for the defense system of the fortress is that the towers of the four corners were not placed outside the walls, but directly into the frame walls, and this because the natural fortifications on three sides not allowed their building outside. In front of the fourth side (N) is a ditch dating from the 15th century. The walls were 12-15 m high and 3 m thick, and are strengthened by 18 exterior buttresses.
The fortress had currently 300 soldiers, and was besieged many times by Hungarians, Turks, Tatars, Cossacks, Austrians, Polish, and had a particular importance in the defensive system of Moldavia. Practically, during the 14th-18th centuries, any major event in the history of Moldavia was linked to it, in a way or another.
Strongly reinforced, the fortress wrote in 1476 one of the most heroic pages from the history of Moldavia. Lead by Arbore, the fortress resisted to the siege of the turkish army led by sultan Mohamed 2nd in his dream to conquer Moldavia. Concerning this event, the sultan secretary Angiolello wrote: “but turning our camp in another side, we went to a powerfull castle situated in the mountains, in which there were prisoners caught one year before, in the winter, when Soliman Pacha was crushed. By attempting to conquer the fortress mentioned above, seven canons were set, and during eight days it was made the attempt to conquer this fortress, but two of these canons were broken and those who were in the fortress didn’t want to talk and they were all protecting themselves with artillery and they didn’t care at all about us”.
Defeated, in fact, by the impossibility of conquering none of Moldavia’s fortress and to impose as a King his protected, harressed by the moldavian army, regrouped after the returning of the paysantry – gone to secure its families and goods – around Stephen the Great, with his army diminished by deseases, threatened by the approach of the troups coming to help the moldavians, from Transylvania, the sultan was obliged to end the siege and to retreat himself and his army.
The ruling of Steven’s the Great descendants did nothing else but continuing, despite the troubles on the extern plan, the line opened by their great predecesor. This way, until the end of Peter’s Rares first ruling period, Moldavia has been kept away from the great military campaigns and consequently, the resistence of the walls of the Neamtz fortress was no longer tested.
As the turkish domination becomes rougher and their progress in the battle technics begins to increase, the role of the fortress diminishes. After the partial destruction of some interior constructions during the rule of Alexandru Lãpusneanu (1564) and the renovations ordered by Ieremia Movilã in 1600, the fortress of Neamtz will open its doors in front of the armies of that who realised the first political union of the romanians: Michael the Brave. Transformed in monastery by Vasile Lupu and then partially destroyed by Dumitrascu Cantacuzino in 1675, the fortress of Neamtz will have the force to write once more a heroic page in 1691, when, defenced by a small group of soldiers (plãiesi), will resist for a few days to the siege of the polish army lead by Ian Sobietski. After the destroy ordered by Michael Racovitza in 1717, the fortress of Neamtz lost its political and military importance.
In the two following centuries the fortress of Neamtz suffered a continue degradation process due to the people and to the weather, which made the fortress at the middle of the XIXth century look pale, contrasting with the impressive image of the citadel it was once. During the reign of Mihail Sturdza (1834-1849) the citadel was protected and in 1866 was declared a historical monument. Consolidated and restored partially between 1968-1972, when the walls were reinforced, without the reconstruction of the missing portions, the fortress represents one of the most visited objectives of the region. Today the fortress is totally rebuilt and has inside various halls prepared for visitors: The King Hall, The Secret Council Hall, The Church, The Fortress Commander Hall, The Ladies Hall, The Kitchen, The Foodstore Hall, The Monetary Room and The Weapons Hall.

Cetatea Neamțului


Cetatea Neamțului, unul din cele mai reprezentative monumente istorice din România, a fost construită probabil în timpul domniei lui Petru I Mușat (1375-1391), în același timp cu cetatea Sucevei, în perioada consolidării statului feudal al Moldovei. Cetatea Neamțului a fost inițial formată dintr-un fort central care înconjura o curte interioară străjuită de patru turnuri. Primul document legat de cetate este datat în 3 februarie 1395, când regele ungar Sigismund de Luxemburg, a fost învins de armata lui Petru I Mușat nu departe de “castrum Nempch”. Nu este însă lipsit de importanță faptul că “Neamțul din munți” este menționat în Cronicile Rusești datate între 1387-1391, care descriu orașele de la est de Carpați și care se pot referi atât la orașul Neamț cât și la cetate.
În forma sa inițială, compusă doar din fortul central care închidea incinta străjuită de 4 turnuri la colțuri, cetatea și-a făcut datoria foarte bine până la jumătatea secolului 14, când armele de foc au început să fie folosite foarte intens. Lipsa unor informații precise cu privire la originea cetății Neamț a generat mai multe ipoteze a căror autenticitate a fost adesea pusă sub semnul întrebării. Mai multi istorici și filologi consideră că – potrivit bulei papale din 1232 – Cavalerii Teutoni din Tara Bârsei au construit între 1211-1225 pe partea estică a munților Carpați un “castrum muntissimum” care a fost mai târziu identificat cu această cetate. Ipoteza germanică (teutonică sau saxonă) a fost îmbrățișată de mulți istorici români pentru numele cetății (în limba română, Neamț înseamnă German).
Comandantul cetății (pârcãlab) avea mari puteri militare și administrative. Sub autoritatea sa se aflau și satele, care formau zona învecinată a cetății (ocoale), denumite în document ca “drepturi ale domnitorului”. În mod sigur, locuitorii acestor sate aveau anumite obligații cu privire la întreținerea garnizoanei și aprovizionarea trupelor aflate în cetate (asa numiții “vanători”) în afara obligațiilor lor de a presta “lucrări la cetate”.
Cetatea a avut anii săi de glorie în timpul domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504), marele organizator militar și lider de excepție, care a înțeles perfect rolul fortificațiilor în întărirea capacității de apărare a țării. El a fortificat toate cetățile existente și a construit și altele noi, astfel că întreaga Moldovă era păzită de un puternic sistem defensiv de cetăți (Suceava, Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia). Astfel cetatea Neamțului a fost reconstruită, înfățișarea ei schimbându-se aproape complet. Lucrările realizate, după toate probabilitățile în perioada dintre primăvara anului 1475 și vara anului 1476, au contribuit la ridicarea vechilor pereți cu 6-7 metri și la construcția unei curți exterioare cu patru bastioane de apărare rotunjite de 30 metri înălțime, și la construcția unei noi căi de acces în cetate printr-un pod arcuit, la capătul căruia se afla o punte suspendată, și susținut de 11 stâlpi de piatră de formă prismatică. Sistemul extern de fortificații includea de asemenea șanțuri și palisade.
Impresionanta cetate medievală construită pe un pinten de stâncă de formă triunghiulară, la altitudinea de 480 metri și dominând prin poziția ei strategică râul Neamț de la 80 de metri (stânca Timuș de pe Culmea Pleșului), are o formă rectangulară cu laturi inegale, adaptate la configurația terenului. Laturile de nord și de sud sunt de 38.5 si 37.5 m lungime, partea estică are o lungime de 47 m și partea vestică este de 40 m lungime. Specific pentru sistemul de apărare al cetății este ca turnurile din cele patru colturi nu au fost amplasate în afara zidurilor, ci direct în zidurile de apărare, deoarece fortificațiile naturale pe cele trei laturi nu permiteau construirea acestora la exterior. În fața celei de-a patra laturi la nord se afla un șanț datând din secolul 15. Pereții erau de 12-15 m înălțime si 3 m grosime, și erau întăriți de 18 contraforturi exterioare.
Cetatea, care avea în mod curent 300 de soldați, a fost asediată de multe ori de unguri, turci, tătari, cazaci, austrieci și polonezi, și a avut o importanță deosebită în sistemul defensiv al Moldovei. Practic, în timpul secolelor 14 – 18, orice eveniment major din istoria Moldovei a fost legat de această cetate, într-un fel sau altul.
Puternic întarită, cetatea a scris în 1476 una din cele mai pline de eroism pagini din istoria Moldovei. Condusi de hatmanul Arbore, cetatea a rezistat asediului armatei turcești condusă de sultanul Mohamed al 2-lea în visul său de a cuceri Moldova. Cu privire la acest eveniment, secretarul sultanului, Angiolello scria: “mutând tabara noastră în alt loc, am ajuns la o cetate puternică aflată în munți, în care se aflau prizonieri de-ai nostri capturați cu un an în urmă, în iarnă, cand Soliman Pașa a fost zdrobit. În încercarea noastra de a cuceri această cetate, șapte tunuri au fost amplasate, și timp de opt zile a durat încercarea noastră de a cuceri cetatea, dar două din aceste tunuri au fost distruse iar cei aflati în cetate nu au vrut să stea de vorbă cu noi și s-au apărat cu artilerie și nici nu le-a păsat de noi”.
Învins de fapt de imposibilitatea de a cuceri vreuna din cetățile Moldovei și de a impune ca rege pe protejatul său, hărțuit de armata moldovenilor, regrupați după întoarcerea plăieșilor – plecați să își apere familiile și bunurile – în jurul lui Stefan cel Mare, cu armata decimată de boli, amenințat de apropierea trupelor venind în ajutorul moldovenilor, din Transilvania, sultanul a fost obligat să înceteze asediul și să se retragă cu armata.
Urmașii lui Stefan cel Mare nu au făcut decat să continue politica dusă de marele lor predecesor, cu toate pericolele care amenintau Moldova pe plan extern. Astfel, până la sfarșitul primei domnii a lui Petru Rareș, Moldova a fost ferită de mari atacuri militare și în consecință, rezistența zidurilor cetății Neamțului nu a fost pusă la încercare.
Pe masură ce dominația turcească devenea tot mai intensă iar progresul armatei turcesti în tehnicile militare a inceput să creasca, rolul cetății a scăzut. După distrugerea parțială a unei părți din construcțiile interioare în timpul domniei lui Alexandru Lãpusneanu (1564) și după restaurarea comandată de Ieremia Movilã în 1600, cetatea Neamțului își va deschide porțile în fața armatei celui care a realizat pentru prima oară unirea politică a românilor: Mihai Viteazu. Transformată în mănăstire de Vasile Lupu și parțial distrusă de Dumitrașcu Cantacuzino în 1675, cetatea Neamțului va avea puterea de a scrie încă odată o pagină de eroism in 1691, când, apărată de un mic grup de soldați (plãieși), va rezista pentru câteva zile asediului armatei poloneze condusă de Ian Sobietski. După distrugerea ordonată de Mihai Racovița în 1717, cetatea Neamțului își pierde importanța politică și militară.
În următoarele două secole cetatea Neamțului suferă un proces continuu de degradare datorat atât oamenilor cât și intemperiilor, care au făcut ca la jumătatea secolului 19 cetatea să arate palid, contrastând cu imaginea impresionantă a cetății care era odată. În timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834-1849) cetatea este din nou apărată și în 1866 a fost declarată monument istoric. Consolidată și restaurată parțial între 1968-1972, când zidurile sale au fost consolidate, fără reconstrucția părților lipsă, cetatea reprezintă una din cele mai vizitate obiective din regiune. În prezent cetatea este reconstruită în totalitate și are amenajate în interior diferite săli pentru vizitatori: Sala Domnitorului, Sala de Taină, Paraclisul, Sala Pârcălabului, Camera Domnițelor, Bucătăria, Sala de Provizii, Monetăria și Sala Armelor.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Home Bucharest Dobrogea Moldova Walachia Transilvania